INTERVIU Vava Ștefănescu, coregrafă și manager al Centrului Național de Dans București (CNDB): „Se face o confuzie mare între divertisment și dansul cu sens și idee“
0Dansul – una dintre cele mai vechi forme de comunicare – capătă noi valențe în secolul XXI, însă statutul de artă i se acordă discriminatoriu, ceea ce se traduce în lipsa investițiilor și finanțărilor. „Weekend Adevărul“ a discutat cu Vava Ștefănescu, coregrafă și manager al Centrului Național de Dans București (CNDB), despre ce mai înseamnă dansul astăzi, cât de important este rolul unei instituții naționale în domeniu, și ce lipsuri și provocări întâmpină din cauza lipsei finanțărilor, precum și despre modul în care este sărbătorită Ziua Internațională a Dansului (29 aprilie) la Centrul Național de Dans.
„Weekend Adevărul“: Am observat în emisiunile de talente că foarte mulți copii au momente coregrafice şi dans. De unde credeți că li se trage această afinitate?
Vava Ștefănescu: Dansul este o expresie necesară. Se face o confuzie mare între divertisment și dansul cu sens și idee. Corpul, în dansul contemporan, funcționează în binomul minte-corp. Poetica și sensurile care ies din acest joc dintre minte și corp se nasc sub ochii privitorului, odată cu crearea dansului. De cealaltă parte, în artele de divertisment, dansul este un fel de îndeplinire de sarcini. Recent am urmărit câteva interviuri cu Miriam Răducanu – Doamna Papa, „mama“ dansului contemporan modern din România –, și spunea că talentul poate fi confundat: tupeul și îndrăzneala cuiva pot trece drept talent. Dansul contemporan are o rigoare foarte mare, mai susținea ea. Dacă talentul nu este asumat în aceste rigori, el poate fi orice și oricine poate să facă acel lucru cu puțină îndrăzneală și dezinvoltură. Nu este vorba doar despre a dansa sau a te fâțâi pe scenă. Spunea unul dintre vechii miniștri: Ăștia dau din picioare acolo și vor să mai fie și plătiți? Între timp, noi ne-am făcut anticorpi pentru tipul acesta de înțelegere a dansului. În general, relația cu autoritatea, cu foarte puține excepții, a fost defectuoasă. După momentul din 2011, când Centrul Național al Dansului a fost nevoit să plece din clădirea Teatrului Național din București, doi ani și jumătate am avut doar trei camere de birou, fără săli. Se pare că dansul este o artă care încă nu a intrat în mentalul decidenților. Aproape că se și sperie de dansul contemporan.
Dansul contemporan, la coada priorităților
Recunosc mai degrabă baletul...
Sigur că da. Tot ce este cu istorie și inerție are impact. Cum să explici că o producție se poate întâmpla 1 la 1? Sunt foarte multe forme de spectacol în care artiștii se întâlnesc cu o persoană din public și lucrează timp de o oră și jumătate. Am putea să spunem că este full house, dar mi s-a transmis că asta nu este o producție, ci altceva. Deci este destul de greu de făcut această distincție. Centrul Național al Dansului nu seamănă cu alte instituții din subordinea Ministerului Culturii – de exemplu, nu are artiști angajați, ci lucrează doar cu independenți, ceea ce are totuși multe avantaje. Suntem o instituție vie pentru că rămânem în dialog cu ceea ce se întâmplă, cu preocupările artiștilor de astăzi. În cei 20 de ani de funcționare, mereu au apărut „cataclisme“ în istoria acestei tinere instituții, iar bugetul a fost întotdeauna mic. Chiar și anul acesta am întrebat la minister când vom avea și noi un buget cum se cuvine. Nu am primit un răspuns. Nu poți compara Opera Națională cu Centrul Național al Dansului, care așteaptă de şase ani să înceapă măcar șantierul sediului, deși trebuia să se fi terminat de construit măcar clădirea Sălii Omnia, pe care am primit-o în 2016. Avem un studio unde se fac repetiții, unde își desfășoară activitatea Școala performativă pentru copii – „Școala mică“, așa cum am botezat-o noi –, Academia de Dans și Performance – cu un succes real și extraordinar, aflată anul acesta la a treia ediție. De asemenea, avem și sala de spectacole, unde au loc și concerte, seri de poezie... Mai avem un spațiu important, cel al Mediatecii, cu bibliotecă, arhivă, ce are o coordonatoare excepțională și care primește oameni ce vor să studieze. Deci am eficientizat acest spațiu la maximum.
Înțeleg că dansatoarea și coregrafa Vava Ștefănescu face un fel de pas de deux în acest management al Centrului Național al Dansului, astfel încât să traverseze toată scena.
Da. Centrul Național al Dansului s-a născut din nevoie. Primii 13 ani au fost construiți ca activitate pentru a răspunde la nevoia de a avea un spațiu-casă pentru artiști, cu laborator, rezidențe, un loc de promovare a lucrărilor și de organizare a turneelor. În fiecare an ies aproximativ șapte coregrafi – din Liceul de coregrafie ies mai mult clasicieni și foarte puțini rămân în dansul contemporan – care nu au cu cine să lucreze pentru că nu există o școală intermediară, un deziderat de multă vreme pe care l-am pus în operă prin Academia de Dans. Am organizat într-o perioadă și cursuri de dans contemporan pentru adulți, însă nu suntem totuși o școală în adevăratul sens al cuvântului. Suntem 3 în 1: producători, promotori de spectacole (turnee în țară și în străinătate, unde suntem în rețelele cele mai grozave din Europa), precum și educație și formare, cercetare, arhivă istorică și bibliotecă.
Motto-ul generației de aur: „Să facem!“
De ce ați ales să vă implicați într-un astfel de proiect atât de amplu?
Nu știu. Noi am fost o generație de aur: Florin Fieroiu, Cosmin Manolescu, Mihai Mihalcea, eu... Noi am fost toți colegi și am fost impregnați cu ideea că trebuie să facem. Din anii ’90, toți am încercat să construim și am făcut lucruri foarte avant la lettre pentru România. Centrul Național al Dansului este singura instituție de stat din România care se ocupă de dansul contemporan. Cum ar fi să aibă România un singur teatru, o singură operă și o singură filarmonică? De ce există această discriminare? Noi ne-am maturizat ca instituție mai mult după anul 2013, când am fost în mai multe pericole: desființare, comasare... Toată comunitatea a devenit mult mai activă și există mai multe „puncte fierbinți“ în România: Timișoara, Iași, Târgu Mureș, Constanța. Odată ce am ieșit din zodia de a răspunde nevoilor și am intrat în cea în care artiștii și publicul se simt reprezentați și liberi, abia atunci lucrurile au început să capete coerență.
Care este scopul coregrafei Vava Ștefănescu, lăsând la o parte poziția de manager al Centrului Național al Dansului?
Comunicarea și întâlnirea cu ceilalți din poziția de a fi pe scenă îmi lipsesc fundamental. Am mai făcut lucruri mai mici, de exemplu „Nocturne de poezie contemporană“, dar și „Vals și cetatea sufletelor“ (n.r. – după volumul omonim al Anei Alfianu), cu elevi de la liceu, de la Școala noastră performativă și dansatori adulți de la Academia de Dans. Instalația de cor și costumele au fost făcute de Cristina Milea, iar muzica de Vlaicu Golcea. Abia acum a devenit o urgență revenirea pe scenă și am început să mă pregătesc pentru asta. Am vrut foarte multă vreme să ies din această capcană a managementului și a iluziei că poți face ceva. De câte ori vine bugetul la începutul anului, îmi dau seama că nu se poate face nimic pentru că nu conving pe nimeni niciodată și de fapt este o înșiruire de eșecuri bazată pe foarte multe „succesuri“.
Cum sărbătoriți anul acesta Ziua Internațională a Dansului la Centru?
Luni, pe 29 aprilie, au loc două solo-uri incredibile la Centrul Național al Dansului. O avem invitată pe Loraine Dambermont din Belgia, ea fiind selectată în Twenty23 (organizat de Aerowaves) cu spectacolul „3/4 face!“. În cadrul Festivalului Spring Forward sunt selectați 20 de artiști cu formate scurte, 20-30 de minute, din cei 200 de aplicanți. Partenerii din rețea îi pot invita pe cei 20 în evenimentele lor. Tânăra din Belgia este de-o forță interioară incredibilă, cu mult umor și o relație extraordinară cu corpul ei, de parcă el îi pune cum să se miște. Al doilea solo este cel al Ioanei Marchidan – „Reverse Discourse“ – care pare minimalist. Este o lucrare densă, scurtă, dar cutremurătoare. Luna Internațională a Dansului continuă în mai și parțial și în iunie. După Paște vom avea un spectacol al Simonei Deaconescu – „BLOT – Body Line of Thought“, realizat împreună cu Vanessa Goodman, „Patosfera“ de coregrafa internațională Mădălina Dan – un spectacol accesibil, apoi urmează o premiera spectacolului „Memetics“ de Sergiu Diță. Acesta a câștigat premiul cel mare în 2023 la concursul pentru coregrafi debutanți organizat de Teatrul „Andrei Mureșan“ din Sfântu Gheorghe, cu spectacolul „Manual“. Spectacolul va avea loc atât la București, cât și la Sfântu Gheorghe, fiind realizat cu artiști din ambele orașe. De asemenea, Școala performativă pentru copii va avea spectacol la Teatrul „Excelsior“, pe 26 mai, în matineu. Ne bucurăm că am reușit să îi scoatem din laborator și să îi aducem pe scenă, în fața publicului larg.
Se încarcă comentariile...
